Declarația ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, potrivit căreia „nu este echitabil ca o gardă la Spitalul de Urgențe din București să fie plătită la fel ca într-un spital orășenesc”, readuce în discuție una dintre marile tensiuni ale sistemului medical românesc: diferența dintre muncă și recunoașterea ei financiară.
La prima vedere, afirmația pare logică. Volumul de muncă, complexitatea cazurilor, presiunea continuă și riscul profesional sunt incomparabil mai mari într-un spital de urgență din Capitală decât într-o unitate mică, cu adresabilitate redusă. O gardă nu este doar o tură de noapte, ci un cumul de decizii critice, epuizare fizică și responsabilitate juridică.
O inechitate veche, recunoscută târziu
Problema nu este nouă. De ani de zile, medicii din marile spitale universitare reclamă faptul că sistemul tratează egal situații profund inegale. Aceeași plată pentru gărzi în contexte radical diferite a produs frustrări, migrație profesională și, uneori, refuzul de a mai efectua gărzi suplimentare.
Recunoașterea publică a acestei inechități este un pas necesar. Dar nu suficient.
Riscul unei rupturi între spitale
Orice reformă trebuie să fie atent calibrată. O diferențiere a plății gărzilor exclusiv în favoarea marilor spitale riscă să adâncească prăpastia dintre centrele universitare și spitalele mici, deja afectate de lipsa personalului.
Dacă un medic va fi stimulat financiar să facă gărzi doar în București, Cluj sau Iași, cine va mai asigura continuitatea actului medical în orașele mici?
Ce ar însemna o soluție corectă
O reformă onestă ar trebui să țină cont de:
complexitatea cazurilor,
volumul real de pacienți,
nivelul de urgență,
resursa umană disponibilă, dar și de nevoia de echilibru teritorial.
Nu toate gărzile sunt la fel. Dar nici spitalele mici nu pot fi condamnate la subfinanțare permanentă.
Dincolo de cifre, este vorba despre respect
Discuția despre bani ascunde, de fapt, o problemă mai profundă: respectul pentru munca medicală. Atât timp cât garda este percepută doar ca o linie într-un buget, nu ca un act de responsabilitate extremă, nemulțumirile vor continua.
Reforma gărzilor este necesară.
Dar ea trebuie făcută cu discernământ, transparență și echilibru, nu doar cu calcule contabile.
