Am vizitat Riga, un oraș fascinant, unde straturile de istorie se așază peste arhitectura nordică și amintirile dureroase ale comunismului. Acolo am descoperit un loc aparte: Karosta Prison Hotel, fosta închisoare militară sovietică din Liepāja, transformată într-un spațiu turistic.
Hotelul nu oferă confort, ci autenticitate: turiștii dorm în celule, sunt treziți cu strigătele gardienilor, iau mese „tipic sovietice” și experimentează atmosfera sumbră a unei lumi închise. Totul este reconstituit ca în vremurile în care regimurile totalitare controlau vieți și destine.
Eu nu m-am încumetat să înnoptez acolo. Nu m-am născut în comunism și nu port nostalgia acelor ani. Dar pentru unii, poate fi o experiență interesantă: un fel de lecție de istorie trăită direct, nu doar citită în cărți.
Și m-am întrebat: cum ar fi dacă un asemenea concept ar exista și în România? Țara noastră are foste închisori celebre – Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat – care astăzi sunt muzee. O replică tematică a unui hotel-închisoare, construită cu respect pentru adevăr și cu atenție la detalii, ar putea atrage turiști străini și ar reaminti generațiilor tinere ce a însemnat trecutul totalitar.
Poate că Buzăul nu ar fi cel mai potrivit loc pentru un asemenea proiect, dar într-o Românie care își caută mereu repere turistice originale, ideea nu ar fi deloc lipsită de sens. Ar fi o experiență-limită, menită să învețe prin trăire și să adauge un plus de autenticitate turismului memorial.

