Am fost invitat la o clasă din cilul primar, la o oră a poveștilor. Frumoasă oră! Mi-a rămas la suflet și am învățat multe de la cei mici.
Am vorbit despre noi, despre cum vedem lumea fiecare dintre noi, în funcție de vârstă, evident.
Odată cu trecerea timpului, devenim mai sfătoși. Rețete sigure de educație nu avem, dar avem oarece apetit pentru a dat sfaturi.
În discuția cu cei mici, printre alte replici la sfaturile despre viață, am avut câteva care mi-au plăcut mult.
Unul dintre copii mi-a povestit cum gestionează familia lui ispita … jucăriilor.
Tata îmi ia orice jucăriei doresc! Nu am probleme! Dar … cu o singură condiție: să nu am mai mult de zece jucării. Dacă vreau o jucărie nouă , trebuie să dau unui copil care nu are o jucărie, pentru a nu depăși niciodată numărul de 10.
Educație! E greu să faci educați într-o lume a consumului, a reclamelor, a banilor. Părinții înțelepți găsesc soluții pedagogice, absolut necesare unei creșteri sănătoase a copilului.
Nu de puține ori părinți fiind, picăm în plasa desfătării inutile a copiilor, stricând-le educația. Un telefon este necesar, cel mai scump telefon e … altceva. Pare bun, însă în timp s-ar putea să fie un început educativ vicios și inadecvat, iar pentru o comunitate școlară eterogenă …. e prilej de frustrări și iluzii. E doar un exemplu, evident. Nu mai vorbesc despre vestimentație.
Deci, la final, educația vine tot de acasă! Ideea celor 10 jucării mi s-a părut o metodă educativă bună. Limitele bunului-simț și normalității se construiesc din copilărie, când ai șansa să înțelegi că ceea ce ești, nu ceea ce ai este important.
Paul Negoiță